
Smart Family
8 aprilie 2026SMART TEACHER este un program național dedicat cadrelor didactice, creat pentru prevenirea burnout-ului și dezvoltarea competențelor emoționale necesare în activitatea de zi cu zi.
Programul face parte dintr-o abordare integrată (alături de SMART FAMILY), prin care sunt susținuți atât profesorii, cât și părinții, pentru a reduce presiunea din jurul copilului și a crea un climat educațional mai echilibrat.
SMART TEACHER este derulat de Asociația Părinților Isteți în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și este conceput și susținut de Mirela Horumbă, psiholog autonom cu practică privată, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, cu o formare solidă și complexă în domeniul psihologiei și dezvoltării emoționale.
Ce include programul
Programul este conceput pentru a fi eficient și ușor de implementat în cadrul școlii:>.
- 2 ateliere online (2 ore și 30 de minute) – cu explicații și exemple aplicate
- Manualul psihologic „Profesorii fericiți schimbă lumea” (format PDF, transmis pe e-mail)
La final, profesorii participanți primesc adeverință de participare.
Ce vei învăța
Programul este structurat pe trei direcții esențiale:
🔹 Fundamentul
– impactul stării profesorului asupra clasei
– principii aplicate de relaționare (metoda P.A.C.E.)
– construirea unei conexiuni autentice cu elevii și părinții
🔹 Prevenirea epuizării
– recunoașterea semnelor stresului cronic
– rutine scurte pentru echilibru emoțional
– tehnici de reglare aplicabile în timpul orelor
🔹 Puterea limbajului
– comunicare care susține dezvoltarea elevului
– gestionarea conflictelor și a situațiilor tensionate
– intervenții concrete în contexte reale
Cum se desfășoară:
- Manualul este transmis online;
- Atelierele online (2 ore și 30 de minute) are loc live, conform calendarului.
Programul este conceput astfel încât să nu genereze presiune suplimentară asupra cadrelor didactice sau a organizării școlii.
Impact pentru tine și pentru școală
Participarea la SMART TEACHER contribuie la mai mult echilibru emoțional pentru profesori, gestionarea mai eficientă a situațiilor dificile la clasă, reducerea conflictelor și a tensiunilor, îmbunătățirea relației profesor–elev–părinte și crearea unui climat educațional mai stabil.
Condiții de desfășurare
Programul poate fi organizat în școală pentru un grup de minimum 25 de profesori (ideal pe niveluri: primar, gimnazial, liceal).
Contribuție: 300 lei / profesor (tarif standard).
Alege din calendar seria potrivită și rezervă-ți locul.
Calendarul programului SMART TEACHER:
1. Vă invităm să participați la un Demo gratuit (prin Zoom): 5 mai 2026, 19:00 – 21:00
Înscrierile la demo se fac AICI.
2. Se poate opta pentru una dintre seriile:
- Seria 1 (Zoom): 14 mai (18:30 – 21:00) și 20 mai (18:30 – 21:00)
- Seria 2 (Zoom): 28 mai (18:30 – 21:00) și 3 iunie (18:30 – 21:00)


Recenzii
Nu există recenzii până acum.